Simona Halep (1 WTA) a debutat cu victorie contra Elveției, sâmbătă, la Cluj-Napoca, învingând-o pe Viktorija Golubic (115 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-1. Nu a fost însă o simplă victorie pentru Simona, care a atins o bornă impresionantă după ce a punctat prima în barajul de accedere în Grupa Mondială.
Simona Halep, victorie specială contra Elveției
Halep a depășit-o pe Golubic, a doua „rachetă” din echipa Elveției, scor 6-3, 1-6, 6-1, iar victoria a fost una emoționantă atât datorită atmosferei create de publicul de la Cluj, cât și prin prisma cifrei la care a ajuns Simona în Fed Cup. Meciul care a durat o oră și 47 de minute este al 15-lea pe care constănțeanca îl câștigă în competiția inter-țări din tenis.
Halep a câștigat al treilea meci consecutiv în competiția inter-țări
Simona a devenit o tenismenă redutabilă în Fed Cup, reușind a 3-a victorie consecutivă în această competiție. Ultimul eșec suferit de Halep datează din 2016, atunci când românca a fost răpusă de Angelique Kerber cu 6-2, 6-2, în cadrul unei întâlniri adjudecate de Germania, scor 4-1. Apoi, Simona le-a învins pe Heather Watson și Johanna Konta într-o partidă câștigată de România cu 3-2 în fața Marii Britanii.
Palmaresul Simonei în Fed Cup, la simplu, este de 15 victorii și 5 înfrângeri. Lista succeselor:
Simona Halep – Ajla Tomljanovic 6-7, 6-1, 7-6 în anul 2010 (România – Croația 2-1);
Simona Halep – Maria Joao Koehler 6-4, 6-1 în anul 2010 (România – Portugalia 2-1);
Simona Halep – Reka-Luca Jani 6-4, 6-2 în anul 2010 (România – Ungaria 2-1);
Simona Halep – Ani Mijacika 6-2, 6-2 în anul 2012 (România – Croația 2-1);
Simona Halep – Urszula Radwanska 7-6, 6-4 în anul 2012 (România – Polonia 1-2);
Simona Halep – Reka-Luca Jani 6-2, 6-3 în anul 2012 (România – Ungaria 2-0);
Simona Halep – Johanna Konta 6-1, 6-4 în anul 2014 (România – Marea Britanie 2-1);
Simona Halep – Elina Svitolina 6-3, 7-5 în anul 2014 (România – Ucraina 2-0);
Simona Halep – Bojana Jovanovski 6-2, 6-4 în anul 2014 (România – Serbia 4-1);
Simona Halep – Silvia Soler-Espinosa 6-2, 6-1 în anul 2015 (România – Spania 3-2);
Simona Halep – Petra Kvitova 6-4, 3-6, 6-3 în anul 2016 (România – Cehia 2-3);
Simona Halep – Andrea Petkovic 6-4, 6-7 6-4 în anul 2016 (România – Germania 1-4);
Simona Halep – Heather Watson 6-4, 6-1 în anul 2017 (România – Marea Britanie 3-2);
Simona Halep – Johanna Konta 6-1, 6-3 în anul 2017 (România – Marea Britanie 3-2);
Simona Halep – Viktorika Golubic 6-3, 1-6, 6-1 în anul 2018 (România – Elveția?).
A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb.
După cinci ... citește mai mult